Newsletter Signup:
 
Search:
in site
Follow us: Facebook Twitter

Obiective turistice si Informatii despre regiunea: Crisana-si-Banat

Transilvania Maramures Banat si Crisana Bucovina Moldova Bucuresti Muntenia Oltenia Dobrogea Harta Romania


Regiunile Crisana si Banat sunt portile de intrare in tara dinspre Europa Occidentala. Cu toate ca acopera doar patru judete, veti fi surprinsi de frumusetea si de potentialul turistic al locurilor.

Oradea, Aradul sau Timisoara, cele mai mari orase din regiune, au fost odata fortarete militare destinate sa apere frontiera sud-estica a Austro-Ungariei, ele alipindu-se Romaniei dupa primul razboi mondial. Toate cele trei orase poarta amprenta habsburgica, mai ales in ceea ce privesta arhitectura - Timisoara e denumita si "Mica Viena", iar palatal baroc care gazduieste Muzeul Tarii Crisurilor din Oradea este o replica Palatului Belvedere din Viena.

Sugestiile noastre: coborati in adancimile pline de mister ale Pesterii Ursilor, sau vizitati uimitoarele formatiunii de gheata ale Pesterii Scarisoara, face o baie datatoare de sanatate la Baile Hreculane sau Baile Felix, bucurati-va de o seara la opera din Timisoara sau descoperiti linistea viatii de tara din Muntii Apuseni.

Banatul istoric are o suprafata totala de 28.526 kmp, care in 1919-1920 au fost impartiti intre trei state astfel: 18.966 kmp au revenit României (66,5%), 9.276 kmp se afla acum in Serbia (32,5%) si 284 kmp in Ungaria (1%). De forma patrata, Banatul are limite naturale in trei parti (Muresul la nord, Tisa la vest si Dunarea la sud), o limita conventionala fiind doar cea de la est, care il desparte de Transilvania si Oltenia.

Divizat dupa 1779 in comitate si dupa 1920 in judeţe, Banatul a suferit unele separaţii care ar fi putut foarte bine sa fie evitate, ţinand cont de suprafaţa sa relativ mica, asemanatoare cu cea a Belgiei sau Olandei. Din pacate, de multe ori interesele de la centru au urmarit atat taierea sa in unitaţi teritoriale distincte si fara legaturi intre ele, conduse in spirit centralist, cat si detasarea unor zone de margine, care au fost alipite in mod discreţionar altor regiuni. Acum, cand falimentul imparţirii in judeţe incepe sa fie recunoscut si la nivel oficial, acest lucru poate fi observat cel mai bine tocmai in regiunea noastra.

Toamna anului 1716 marcheaza eliberarea cetaţii Timisoarei de sub stapanirea Imperiului otoman. Dupa cucerire, Imperiul habsburgic va reintegra Banatul in randul crestinataţii europene, imperialii aducand in Timisoara modernizarea specifica acelor timpuri. Eliberarea Timisoarei de sub dominaţia otomana a fost realizata intr-un context european deosebit de framantat, context in care marile imperii erau dominate fie de ambiţia stapanirii unor noi teritorii, fie de teama consolidarii unor puteri concurente, fie de stergerea unor esecuri care le-au slabit puterea.

Marele perdant al sfarsitului de secol XVII si inceput de secol VXIII era Imperiul otoman, imperiu care a fost infrant de puterile lumii crestine si obligat sa semneze pacea de la Karlowitz din 1699, pace care i-a micsorat teritoriul. In acest fel, Imperiul otoman va deveni "marele bolnav" al Europei secolului XVIII, iar problema otomana va fi capul de afis in politica europeana, aceasta si datorita faptului ca doua noi puteri se iveau la orizont pe batranul continent, Rusia si Prusia.in acele vremuri, Cetatea Timisoarei se afla situata pe un teren mlastinos si era inconjurata de apele revarsate ale Begheiului, care formau o mulţime de insule mici. Timisoara era o cetate bine fortificata si avea pe atunci 3 sectoare deosebite: orasul, castelul si Palanca. Ultima era o suburbie cu mai mulţi locuitori decat intreaga Timisoara la un loc, fiind un loc intarit, prevazut cu un sanţ sapat dupa obiceiul otomanilor si captusit cu zid de caramida. Orasul avea fortificaţii construite ceva mai regulat. El deţinea in exterior intarituri bune, asa cum era si sanţul din Palanca, numai ca erau prevazute de jur imprejur cu piloni puternici de stejar ingropaţi adanc in pamant, grosi de 15-18 ţoli. Pilonii erau inalţi depeste 7 metri, constituind o excelenta palisada. Castelul era intarit aproape in acelasi mod si era situat in spatele orasului, avand ca val de aparare o mica palanca.

Dupa 1716, când Timisoara este eliberata de Prinţul Eugeniu de Savoia (marele comandant al armatelor austriece si admirator al lui Leibniz) si in urma Pacii de la Passarowits (1718), Banatul devine o „Ţara de coroana”, provincie a Imperiului Austriac cu statut special, aflata temporar sub coordonarea directa a Curţii de la Viena. Acest statut este consecinţa directa a unei poziţionari teritoriale faste: nod strategic militar, economic, politic, aflat la graniţa cu Imperiul otoman, intersecţie a drumurilor comerciale spre Balcani.

Pentru prima data numele de Banatus Temesvariensis sau Banatus Temesiensis a fost folosit in rapoartele lui Luigi Ferdinando Marsigli din ultimul deceniu al secolului al XVII-lea si in textul tratatului de pace de la Karlovitz (1699). Pentru români, regiunea a mai fost cunoscuta si sub denumirea de Temisana.

Regiunea a constituit o parte unitară, componentă a Regatului Ungariei, apoi, din secolul al XVI-lea, a Imperiului Otoman, după care a fost înglobat spre sfârșitul secolului al XVIII-lea în Arhiducatul Austriei, devenit apoi Imperiul Austriac. După 1867, a făcut parte din partea maghiară a Imperiul Austro-Ungar, iar în urma Primul Război Mondial, Banatul a fost împărțit pe linii etnice între cele trei state naționale ale căror etnii locuiau zona, Iugoslavia, România și Ungaria. Proclamarea Republicii Bănățene în anul 1918, a fost o încercare de păstrare a unității Banatului multietnic și multiconfesional, eșuată însă din cauza promisiunilor făcute înainte de război de Antantă României și a pretenților teritoriale emise de Serbia.

Timisoara - istoric

Prima atestare documentară a oraşului datează de la începutul secolului al XIII-lea. între 1307 şi 1315, regele Ungariei Carol Robert de Anjou ridică aici o cetate, urmând ca din 1316 să mute capitala Ungariei la Timişoara. Prima jumătate a secolului al XIV-lea este perioada de maximă dezvoltare a oraşului în Evul Mediu. La sfârşitul aceluiaşi secol, turcii îşi începeau incursiunile militare în regiune, iar în acest context oraşul dobândeşte un rol strategic deosebit.

Dezvoltarea modernă a oraşului începe în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Se construiesc mai multe palate, catedrala catolică din Piaţa Unirii, şcoli, spitale, clădiri ale administraţiei civile şi militare în zona centrală a oraşului. Această zonă, numită şi azi Cetatea (între Pieţele Libertăţii, Unirii, Sf. Gheorghe, Victoriei), conferă arhitecturii oraşului de pe Bega o notă distinctivă.

După cel de-al doilea război mondial, pe lângă extinderea vechilor cartiere, construirea altelor noi şi dezvoltarea unor noi zone industriale ale oraşului, vor fi înfiinţate şi se vor dezvolta importante instituţii de învăţământ superior şi de cultură. Începând cu anul 1980 funcţionează Aeroportul Internaţional din Timişoara.

În decembrie 1989 începe la Timişoara revoluţia ce va duce la căderea regimului comunist în România. în ultimul deceniu are loc o revigorare a vieţii economice a oraşului, aspect ce implică şi o deosebită dezvoltare a turismului de afaceri.

Monumente istorice & atracţii turistice

Dintre monumentele istorice ale Timişoarei, pot fi vizitate în zona centrală a oraşului Castelul Huniazilor (ridicat de Iancu de Hunedoara între 1443 şi 1447 pe ruinele vechiului castel la lui Carol Robert de Anjou şi renovat în 1852, când au fost adăugate caracteristici specifice arhitecturii epocii), Palatul Dicasterial (construit în perioada 1850-1854 în stilul Renaşterii italiene), Lupa Capitolina (replică a statuii de pe Capitoliu, dăruită Timişoarei de către municipalitatea Romei), Monumentul Sfintei Treimi şi Domul din Piaţa Unirii (construit în stil baroc în perioada 1737-1773), Catedrala Mitropolitană din Piaţa Victoriei (construită între 1936 şi 1946 şi combinând stilurile bizantin şi moldovenesc), monumentele din Piaţa Libertăţii sau Piaţa Sf. Maria etc.

Cel mai important dintre muzeele timişorene este Muzeul Banatului, care cuprinde în prezent cinci secţii: istorie, ştiinţele naturii, artă, etnografie şi Muzeul Satului Bănăţean. Muzeul funcţionează din 1872. Secţia de istorie şi cea de ştiinţe naturale sunt găzduite în incinta Castelului Huniazilor din centrul oraşului, în timp ce secţia de artă poate fi vizitată în Palatul Baroc din Piaţa Unirii iar Muzeul Satului este amplasat la marginea oraşului, în Pădurea Verde. în afară de secţiile Muzeului Banatului, mai există Muzeul Mitropoliei Ortodoxe a Banatului, Muzeul Catedralei Ortodoxe, Muzeul Episcopiei Romano-Catolice, şi cel al Vicariatului Bisericii Ortodoxe Sârbeşti, ale căror colecţii cuprind obiecte de cult şi de artă veche, icoane pe lemn şi pe sticlă, iconostase, altare, manuscrise, carte veche.

În Timişoara funcţionează Opera şi instituţii teatrale cu reprezentaţii în limba română, germană şi maghiară, Filarmonica, precum şi numeroase galerii de artă, unde expun artişti plastici contemporani din Banat şi din ţară.

Semenic

La poalele Semenicului se înşiră câteva mici staţiuni montane şi sate cu o tradiţie turistică mai veche sau mai recentă: Văliug, Crivaia, Gărâna, Trei Ape, la care se adaugă facilităţile hoteliere existente în apropierea Vârfului Semenic (1.446 m).

Zona turistică Semenic este situată în judeţul Caraş-Severin, la o distanţă de cca. 35-40 km de oraşele Caransebeş şi Reşiţa. Accesul in zonă este posibil pe calea ferată până în Caransebeş sau Reşiţa, unde sunt disponibile mijloace de transport rutier pentru continuarea călătoriei. Pe şosea se poate ajunge atât dinspre vestul zonei, prin Reşiţa, cât şi dinspre est, venind pe drumul european E70 până în dreptul localităţii Slatina-Timiş, unde se intră pe drumul judeţean care duce spre Semenic (DJ582). Cele mai apropiate aeroporturi sunt la Caransebeş şi Timişoara.

În apropierea lacului Trei Ape, ridicat pe coama unui deal se află satul Gărâna. Sat tipic de munte, ridicat de coloniştii germani aduşi aici din Boemia pentru a asigura alimentarea cu lemn şi cărbune a siderurgiei reşiţene, Gărâna este azi cunoscută pentru festivalul de jazz ce se organizează anual, începând din 1996. De tradiţie mai recentă este festivalul de folk, care îşi propune să atragă la Gărâna şi amatorii acestui gen muzical.

La sudul acestei zone turistice se întinde Parcul National Semenic-Cheile Caraşului, incluzând 7 rezervaţii naturale şi arii protejate, cu o suprafaţă totală de peste 36.000 ha.

Traseele turistice, cu o lungime totală de peste 150 km, din care 115 km pe teritoriul parcului naţional, poartă drumeţii spre crestele munţilor, puncte de belvedere, peşteri sau spre ruinele Cetăţii Turcului.

Baile Herculane

Băile Herculane sunt una din puţinele staţiuni balneare construite de romani care îşi mai păstrează şi azi funcţia de altădată. Romanii au fost cei care au pus bazele staţiunii, pe la jumătatea celui de-al II-lea secol d. Hr. Numeroase izvoare scrise şi descoperiri arheologice (temple, statui, monede, vase, statuete, apeducte, obiecte de podoabă şi ornament vestimentar, un număr foarte mare de inscripţii) stau mărturie a vieţii efervescente din staţiunea de odinioară.

După aproape două secole de strălucire, odată cu retragerea aureliană vechile terme romane din Valea Cernei, ca de altfel toate oraşele Daciei, cunosc un regres şi, pentru o lungă perioadă istorică, menţionările documentare ale staţiunii lipsesc.

Staţiunea este vizitată de-a lungul timpului de mari personalităţi, între care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I şi împărăteasa Charlotte, împăratul Franz Josef şi împărăteasa Elisabeta. În 1852, împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind ceea mai frumoasă staţiune de pe continent, iar împărăteasa Elisabeta descrie în jurnalul său Băile Herculane ca o locaţie distinsă şi încântătoare.

Poiana Marului

Zona Poienii Mărului a fost locuită încă din antichitate, vestigiile arheologice (de exemplu, altarul păgân ce se găseşte la altitudinea de 1.200 m pe versantul nordic al Muntelui Mic) evidenţiind o intensă activitate religioasă a populaţiei dace din regiune, activitate concentrată în jurul Muntelui Gugu (2.219 m, în Masivul Ţarcu-Godeanu).

Până în ziua de azi se transmit legende legate de comoara regelui dac Scorilo, ascunsă într-o peşteră secretă din împrejurimile Poienii. Astfel, conform legendei, în stânca lui Scorilo, formaţiune cu un perete abrupt, s-ar găsi o peşteră în care este ascunsă comoara. Locaţia exactă a peşterii ar fi indicată de prima rază de soare care trece peste creasta numită Buza Nedeii şi cade pe mijlocul peretelui de stâncă în zorii zilei solstiţiului de vară.

Amatorii de drumeţii au la dispoziţie mai multe trasee montane ce pornesc din Poiana Mărului: spre lacul de acumulare de la Gura Apei (hidrocentrala Râu de Mori) prin Şaua Iepii (1.727 m), între Masivul Bloju şi Baicu; spre vârfurile Cuntu şi Ţarcu, pe Valea Şucului; spre Muntele Mic, pe valea pârâului Scorila; spre Vârful Nedeii.

Pe apele repezi de munte poate fi practicat rafting-ul şi canioning-ul, iar lacul Măru este o locaţie potrivită pentru plajă, înot şi sporturi acvatice sau plimbări cu barca.

Amatorii de offroad şi enduro au la rândul lor la dispoziţie o serie de trasee pe care le pot parcurge în munţii ce înconjoară staţiunea. De altfel, întreaga zonă a devenit în ultimii ani un punct de atracţie pentru împătimiţii sporturilor cu motor, desfăşurându-se aici evenimente importante în domeniu.

Crișana

Crișana reprezintă o regiune istorică situată pe teritoriile României si Ungariei, având ca limite naturale râul Tisa la vest, râul Mures la sud, Munții Apuseni în est si râul Somes în nord. A fost împărțită în 1920 între România si Ungaria.

Regiunea Crisana esta situată între râurile Mureș, Somes, Tisa si culmile Munților Apuseni. A făcut parte parțial din Partium. Partea de vest (Körösalföld) aparține Ungariei. Principalele unitati de relief din România sunt Câmpia Aradului, Câmpia de Vest, Dealurile de Vest, Munții Plopișului, Munții Pădurea Craiului, Munții Bihor, Munții Zarandului și Munții Codru-Moma. Altitudine maximă: vf. Bihorul (Cucurbata Mare) 1849 m, vf. Budeasa 1790 m, vf. Cârligați 1693 m. Principalele cursuri de apă: Crișul Negru, Crișul Repede, Barcău. Principalele lacuri: Pețea (carstic și de baraj antropic), Cefa, Mădăras.

Menumorut a fost menționat în cronica notarului Anonymus al regelui ungur Béla al III-lea ca fiind duce al țării dintre Tisa, Mureș, și Munții Apuseni, locuit de "cozari" (probabil o ramură a hazarilor), având ca reședință cetatea Biharea, pe timpul venirii ungurilor (896). În lupta cu ungurii, Menumorut pierde partea de vest a ducatului său până la Criș, păstrând numai partea dintre Criș și Mureș, cu cetatea Biharea. Menumorut pare să fi fost nepotul lui Morout/Morut, probabil și el voievod in Crisana. Însă existența lui Morut este disputată, și unul și altul fiind probabil același. Cronicarul maghiar Anonymus afirma că Menumorut li se adreseaza solilor căpetăniei maghiare regale Arpad, zicandu-le sa-i transmita acestuia că el, Menumorut, ascultă de superiorii lui bizantino-bulgari care erau de religie creștin ortodoxă.

La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, deputații decid în unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitatea naționalităților și a religiilor. La Alba Iulia, așa cum fusese înainte și la Cernăuți, la 28 noiembrie, a fost, de fapt, un plebiscit al tuturor românilor din Austro-Ungaria. Tot la Alba Iulia, cu prilejul Adunării, se constituie Marele Consiliu Național Român, format din 200 de membri aleși și 50 de membri cooptați. A doua zi, acest Consiliu numește un guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu. Consiliul trimite o delegație la București, condusă de episcopul de Caransebeș, Miron Cristea (viitorul patriarh al României), care, la 1/14 decembrie, înmânează regelui Ferdinand I declarația de la Alba Iulia. La 11/24 decembrie, regele Ferdinand promulgă decretul de sancționare a unirii (totodată și a Bucovinei și Basarabiei). Protestele guvernului Károlyi la Budapesta sunt inutile.



Hosteluri in regiunea: Crisana-si-Banat


Momentan nu exista hosteluri inscrise din aceasta regiune.