Urari de bine tuturor cititorilor... Luna Traditiilor si a sarbatorilor
Vizita oficiala a delegatiei DJH in Romania
O perla a nordului...
Brussels: official si ca vizitator
Transylvania Hostel
Proiectul Premio Pro Arte






Cu ocazia Sarbatorilor de iarna va dorim sa aveti parte de bucurii, pace in suflet, multe vise implinite, si sa aveti un an nou plina cu succese si realizari!





Urari de bine tuturor cititorilor….
Luna Traditiilor si a sarbatorilor


     ….Luna Decembrie, este considerata luna sarbatorilor un pod, care ne leaga cu intreaga lume, luna sarbatorita atat de crestini cat si de restul lumii.
Cele mai multe traditii populare din trecutul omenirii sunt legate in special de luna Decembrie, si de Craciun, traditii care au radacini in trecutul indepartat, si traiesc si astazi in secolul 21.
In viata omenirii traditiile intotdeauna au ocupat un loc important, deoarece uitandu-ne in trecut, gasindu-ne radacinile de provenienta reusim sa intelegem prezentul. Traim intr-o epoca moderna, cand importanta traditiilor nu se par atat de importante. De multe ori povestirile bunicilor si a strabunicilor par a fi departe de realitatea noastra, totusi ne ajuta sa evadam din lumea aceasta haotica, grabita, sa ne reintoarcem la radacinile noastre, sa ajungem intr-o lume a povestilor care ne umple cu energie, si ne da puterea de a inainta.

Cand vorbim despre Decembrie vrand - nevrand asemanam cu asteptarea a ceva bun, asteptare a nasterii Domnului, a asteptarii unui an nou care speram ca ne va aduce numai bucurii.
Folosind technica secolului 21, internetul, am gasit o reteta foarte buna, si gustoasa scrisa de Valeriu Cercel, o reteta, care merita a fi incercata de toti cititorii.

Se-aleg douaspe luni, cât mai frumoase,
Trei albe, ‘coperite de ninsoare
Si alte trei cu miei si pomi în floare,
Trei calde, fara nori, pline de soare.
Se ia pe rând, din nou, si se prepara
Zi dupa zi, cu grija, cu rabdare:
O parte munca, plina de sudoare,
O parte de odihna si visare
Se curata de of, de-amaraciune,
De ura, de invidie, mândrie,
Se-mpart apoi egal, de-ajuns sa fie
Pe-ntregul an, fara economie
Adaugati din plin si toleranta,
Baban, praf de bun simt, un polonic,
Turnând, cât framântati, câte un pic
De optimism caldut, dintr-un ibric,
Amestecat cu boabe de speranta,
Iar în final, nu costa nici doi bani!
Peste-aluat, puneti-o cu ardoare
Iubirea, cea mai pura si-arzatoare...
Eu va doresc s-aveti o pofta mare
Si va urez din suflet … La multi ani!
(Valeriu Cercel)

In numele echipei YHR va doresc ca bucuria Craciunului sa ajunga in inimile voastre, sa aveti puterea de a deschide sufletul, de a darui si de a primi veselie, dragoste. Fie ca Steaua din Bethlehem sa devina pentru noi toti un faclie, care sa ne incalzeasca sufletul, si sa ne lumineze chipul, o torta demna de urmat in Anul 2009. Va doresc tutoror daruri minunate, pline de iubire fara limite, liniste sufleteasca, satisfactia reusitelor si success in tot ceea ce faceti!
Numai bine!

(Benko Krisztina)

Vizita oficiala a delegatiei DJH in Romania

     In perioada 13-17 iunie, anul curent, o delegatie formata din 4 persoane, reprezentand Asociatia Germana de Youth Hosteluri a vizitat Romania.
     Grupul a fost format din Domnul Barberich - vicepresedinte regional Baden-Wurtenberg, Domnul Karl Rosner – director executiv al regiunii Baden-Wurtenberg, Domnul Fieber, presedinte regional Sachen-Anhalt si vechiul nostru prieten si coleg bun Bernd Dohn – director executiv national. Din partea YHR colegii din Germania au fost primiti de catre conducerea asociatiei, adica presedinte si toti cei patru vicepresedinti: Ildiko Matyas, Marinella Oancea, Blanka Kakassy, Volker Reiter si Radu Vadeanu.
     Scopul vizitei lor a fost intarirea relatiilor de prietenie intre cele doua asociatii, sustinerea unui program de lobby catre institutiile Statului Roman si pregatirea unor proiecte comune.Vizita lor oficiala a fost parte integranta a reinnoirii protocolului de colaborare dintre ANT – Autoritatea Nationala pentru Tineret si YHR - Asociatia Youth Hostel Romania. Astfel in dupamasa datei de 13 iunie, D-l Presedinte al ANT, Kovacs Peter, a avut o intalnire cu invitatii nostri in cadrul careia s-au discutat diverse probleme si propuneri de colaborare intre partenerii prezenti.
     Programul a mai inclus: intalniri oficiale la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca cu rectorul si prorectorii Universitatii, la Universitatea Tehnica din Cluj Napoca, la proaspat deschis Birou de Informare Turistica a orasului Cluj-Napoca. Intalnire cu arhitectul sef al orasului Sibiu, vizitarea hostelurilor din Sibiu si Cluj-Napoca si Cisnadioara.
     Mai multe zile, adica 14 si 17 au fost alocate unor discutii pe tema posibilitatilor de dezvoltare a asociatiei YHR prin obtinerea unor finantari Europene. Aceasta tema fiind foarte vasta am incercat sa invatam cat de mult posibil din experienta colegilor mai experimentati. Ca si prim pas am obtinut o finantare de la DJH pentru angajarea unui manager pe proiecte profesionist pentru un an de zile, incepand cu data de intai ianuarie 2009. Dorim ca in urma muncii acestui nou angajat sa obtinem diverse finantari pentru proiectele asociatiei .

     S-a decis ca aceasta directie de dezvoltare sa se continue cu intalniri bianuale, iar colegii nostri din Germania sa fie informati continuu despre proiectele propuse si castigate de asociatie. Noua intalnire oficiala este deja fixata pe perioada 16-18 ianuarie 2009 in Stuttgart.

Ildiko Matyas

O perla a nordului... Suedia

     Nu este tara cea mai cautata de turisti.
De ce oare? Asezarea geografica ar fi de vina sau clima, ori nu se face suficienta reclama? In orice caz ar fi pacat san u vizitati aceasta tara,- a carei existenta atestata numara 14-15 secole – daca vreti sa cunoasteti Europa.
     Toata lumea stie depre Suedia ca este o tara in care nivelul de trai este ridicat, nu exista oameni saraci in acceptiunea stricta a cuvantului. Si intr-adevar asa este: nu se vad cersetori nicaieri, cetatenii sunt zambitori, calmi, politicosi sin u morocanosi sau stresati, dimpotriva saritori sa ajute. Marea majoritate a locuitorilor cunosc limba engleza. Aproape oriunde se poate plati in euro, restul se da in coroana suedeza sau ör – banutii asa se numesc.
      Mijloacele de transport circula conform orarelor (chiar si autobuzele)cu o puntualitate greu de invidiat. Copii, batranii, oamenii cu handicap se bucura de atentia speciala a tuturor. Oricine ar putea lua exemplu de la dansii si in privinta cinstei de care dau dovada in declararea veniturilor dupa care platesc impozitele. Munca la negru este o notiune necunoscuta. Strainii – nu numai cei care se stabilesc acolo – trebuie sa se conformeze atat legilor scrise, cat si a celor care se pastreaza prin traditie.
     Va indemn sa vizitati Suedia. Iunie - iulie ar fi perioada cea mai potrivita. Atunci turistul poate avea parte de zile insorite si mai ales in sudul tarii de temperaturi peste 20° Celsius.
     Cu ce sa calatoriti? Cu avionul, daca vreti sa ajungeti in scurt timp (cca in 2 ore). Din Bucuresti sau Budapesta destinatia inspre n ord poate fi Stckholm, in sud Malmo sau Copenhaga (Dania), de unde se poate ajunge foarte usor in Suedia cu trenuri confortabile (care trec peste un pod minunat avand o lungimerecord deasupra apei) sau cu vapoare a caror itinerare ofera calatorilor privelisti de neuitat.
     Este de dorit sa intrerupeti calatoria Dvs. pentru a vizita capitala daniei. Cel mai simplu este cu un vaporas, fie care are ghid care transmite informatii in limba engleza. In Copenhaga viata este mult mai agitate decat in Suedia, sunt mai multi straini (turisti), circulatia mai intense, oameni grabiti, dar la fel de politicosi ca vecinii lor, cu exceptia celor care se supara daca cineva foloseste limba suedeza cand li se adreseaza vrand sa afle ceva. Explicatia o cunosc doar dansii...
     In Suedia, bineinteles, trebuie sa vizitati capitala, care e fara seaman, mai ales vazut de sus din avion sau elicopter (sunt oferte pentru plimbari deasupra orasului) dar umbland pe jos puteti descoperi in de-aproape toate minunatiile.
     Daca zburati la Malmo (al treilea oras dupa marime din Suedia) nu ratativizitarea – printer altele a unui turn aproape atat de renumit ca cel din Pisa. .Pornind mai departe, merita sa va opriti la Lund, vechi oras universitar (din secolul al XVII-lea are institutii de invatamant superior), cu o bilioteca renumita si cu multe alte atractii.
     Helsingborg, alt oras care merita sa fie vazut, iar de acolo in 20 de minute cu un vapor puteti merge la Helsingar (in Dania) pentru a vedea renumitul castel al lui Hamlet. Percepand aceasta tara din peninsula Scandinava, va veti intoarce cu impresii de neuitat.
     Ceea ce am vrut sa va ofer prin aceste randuri nu este un ghid propriu – zis, ci contine impresii de calatorie si dorinta de a trezi interesul DVS fata de aceasta tara nordica, dar nu rece, - daca avem in vedere, mai ales, atitudinea locuitorilor.
     Pentru a porni pregatitii la drum va sfatuiesc sa consultati ghidul ce se gaseste in comert, san u ratati nimic ce merita sa fie vazut in aceasta tara: in Suedia.
     Va doresc calatorie placuta!

(Matyas Katalin)

Brussels: oficial si ca vizitator

          Brusseles e capitala oficiala a Uniunii Europene. Un oras de marime mijlocie plin de Institutii Europene, oameni din toate tarile europene si locuri de vizitat.
     In perioada 11-13 octombrie aici a organizat Federatia Europeana de Hosteluri, EUFED, o intalnire a presedintilor asociatiilor de hosteluri din Europa cu scopul de a prezenta viziunea despre viitorul federatiei si o intalnire in Parlamentul European cu doi parlamentari interesati de activitatea federatiei.
     Federatia Europeana de Hosteluri este o organizatie de lobby in Brusseles si de informare a asociatiilor despre posibilitati de cooperare si finantare Europeana.      S-a prezentat o propunere pentru schimbarea bugetului si rolului federatiei in contextul in care mai multe asociatii nationale au parasit federatia. Partea cea mai importanta a discutiei a constat in prezentarea faptului ca doresc un singur tip de calitate de membru, cu drepturi depline, un sistem de vot in care sa se tina cont si de contributiile financiare aduse de catre asociatii membre si o sustinere mai activa in Institutiile Europene.
     Toate aceste modificari vor fi inca rediscutate in cadru mai larg si vor intra in aplicatie din 2010.
     Cat despre oras, in doar cateva ore am reusit sa vizitam Atomiumul si expozitia din interiorul lui. Muzeul de aviatie precum si cel de automobile vechi poate fi considerat un program exceptional de cateva ore.
     O seara in piata centrala – considerata una din cele mai frumoase din toata Europa, cu gustarea de beri locale si bucati de ciocolata cumparate in magazinele specializate care vor incanta orice calator si vor cere repetarea experientei de mai multe ori.
     Brusselesul cu cele patru hosteluri exceptionale va vor gazdui cu drag si va vor oferi orice alta informatie de care a-ti avea nevoie.
(Matyas Ildiko)

Transylvania Hostel

     Transylvania Hostel este o unitate de cazare situata in zona ultracentrala a orasului Cluj-Napoca, pe strada “In oglinda“,care este ea insasi o locatie incitanta. Localizarea ofera posibilitatea flexibilitate de miscare spre orice punct al orasului, de interes turistic, business, sau timp liber. In plus zona inconjuratoare este una cu traditie istorica, este linistita astfel ca eventualitaea  evenimentelor negative este inlaturata .
     Transylvania Hostel este un loc nou, fiind deschis in mai 2008, dar datorita atuurilor de care dispune se impune pe piata turistica. Calitatea serviciilor este o preocupare continua a staff-ului hostelului, aici te vei simti ca acasa, vei intalni oameni cu adevarat simpatici care iti pot oferi informatii extrem de utile alaturi de ponturi legate de cele mai interesante locuri din oras.

Ca si spatii de cazare oferim camere cu capacitate diferite, dupa cum urmeaza:
-camere cu 2 paturi
-camere cu 4 paturi
-camere cu 8 paturi

Cat despre preturi, acestea sigur satisfac orice buzunar, nelasand la o parte garantia calitatii:
-45 RON/noapte pat in camera cu 8 paturi (luni-joi) si 55 RON/noapte (week-end)
-60 RON/noapte pat in camera cu 4 paturi
-150 RON/noapte in camera cu 2 paturi.

La categoria dotari si facilitati putem enumera:
-Personal calificat si sociabil
-Paturi comfortabile in camere "colorate" prietenos
-Acces la internet wireless nelimitat
-T.V. in camerele cu 2 paturi
-Dulapuri cu cheie
-Inchiriere de prosoape
-Living pentru socializare si relaxare dotat cu P.C., T.V., sistem audio
-Toalete complet utilate + uscator de par
-Carduri de acces in camere
-Bucatarie comuna cu aparatura electrocasnica necesara
-Telefon
-Rezervare online

Mai multe detalii: http://www.transylvaniahostel.com/
Va asteptam oricand la Transylvania Hostel
(Iuliana Csapo)

Proiectul Premio Pro Arte

     In cursul lunii octombrie Pro Arte Italia in colaborare cu mai multi parteneri din Romania (Asociatia Youth Hostel Romania, Universitatea Alma Mater- Sibiu, Universitatea Timisoara, Universitatea Romano-Americana-Bucuresti) au lansat un proiect pentru tinerii intre varsta de 18-35 de ani.      Moto-ul principal a proiectului era: "Imagineaza si Proiecteaza … pentru a realiza".      Domeniul, tematica principala a proiectelor erau: domeniul activitatilor culturale, artistice legate de promovarea istoriei, obiceiurilor, traditiilor populare, a mobiliza tinerii pentru schimb de experiente.
     Proiectul s-a derulat, si am ajuns la momentul mult asteptat, anuntarea rezultatelor, a castigatorilor.
Proiectul Premio Pro Arte Romania, adica pentru concurentii din Romania a fost castigat de un cuplu din Timisoara, care doresc sa infiinteze un hostel pentru tineri "Chez les amis Youth Hostel". Hostelul ar fi infiintat in Timisoara, oras care astfel ar avea un loc unde ar gazdui tineri, backpackers cu un buget redus, un loc de cazare ieftin si confortabil, special conceput pentru nevoile tinerilor avand o atmosfera calduroasa si destinsa.
     Premiul va fi inmanat in cadrul unei festivitati in data de 22 Decembrie, la Universiatea Sapienzia din Roma, la ora 10,00. Asociatia Youth Hostels Romania va fi reprezentata de catre Ina Vadeanu.

(Benko Krisztina)